«

»

dec. 11

Alimentespeciale.ro – Aventura de la inceput

www.alimentespeciale.ro sau locul unde poti gasi alimente sanatoase si necesare tuturor nevoilor speciale, atat pentru copii cat si pentru adulti. Comanzi de acasa sau de la birou, la orice ora din zi sau din noapte, intr-un singur magazin si noi trimitem comanda la orice adresa ne ceri. Ai neclaritati sau doresti informatii in plus, nicio problema, la capatul firului gasesti oricand o persoana care sa iti raspunda si sa te sfatuiasca.
Cum a aparut alimentespeciale.ro?


Alimentespeciale.roA fost odata o mama disperata, prinsa intre indatoririle de servici, un bebelus cu probleme digestive si un pediatru care recomanda sec: ”schimba laptele”. Solutia nu era asta iar pediatrul nu parea sa aiba alta. Situatia era fara iesire: varsaturi repetate in jet, scaune moi si dese, urlete zi si noapte, retard de crestere, stres si disperare.

Se intampla acum 10 ani, atunci a inceput totul.
Fara comunitati pe Facebook, forumuri sau seminarii pentru parinti, doar cu dorinta unei mame de a rezolva situatia si cu norocul de a fi biolog de profesie.
Solutia: cautare pe internet (destul de greu pentru ca la vremea aceea nu aveam internet acasa..… era prea scump), activarea relatiilor din tara, dar mai ales din afara ei, telefoane, comenzi si colete pentru ca in tara lipseau cu desavarsire produse alimentare pentru intolerante sau alergii alimentare, bani, multi bani si evident imposibilitatea de a returna ceva.
Pas cu pas, din aproape in aproape, am constatat ca suntem multi cei care avem copii sau parintii cu probleme de alimentatie, care suntem disperati ca nu avem de unde sa cumperam. Problema principala nu era lipsa banilor, pentru a putea cumpara “din afara” aceste produse (pentru copii faci orice) problema era lipsa informatiei si a produselor in piata romaneasca.
Ideea: sa fac EU un loc de unde cei care au mare nevoie sa poata sa cumpere. Unde? Cum? Si mai ales Cu ce?
Decizia: Am facut un magazin online- Bebikut.ro

Astfel, oricine de oriunde poate comanda pentru bebelusul sau suferind alimentele de care are mare nevoie, dar si alte produse necesare oricarui bebe intre 0 si 5 ani.
logo_sus_mobilBebikut.ro
Actiunea:
-Demisia dintr-un job din industria farma unde ajunsesem pe o pozitie de top dupa 9 ani de munca si venituri foarte bune. Aceasta marcand practic incheierea etapei a 2-a din cariera mea. (prima fiind “la catedra” –profesoara de Biologie la liceu, timp de 8 ani in care am publicat si un manual, dar unde nu am mai rezistat intrebarilor copilului “Mami, azi ne permitem sa cumparam banane?”)
-Odata cu demisia, a trebuit sa renunt la departamente si resurse/bugete aflate la indemana si trecerea la economiile familiei, la masina personala, telefonul, laptopul si apartamentul “din dotare” dar cu foarte mare incredere si speranta.
Am bajbait aproape 1 an jumatate alergand in toate directiile, incercand sa raspund la toate telefoanele, sa impachetez repede toate coletele si sa ajut pe toata lumea (care nu era deloc putina). Profit: sub “0”.
In fiecare luna sotul meu mai facea cate un “aport la capital” asa se cheama J. Acum s-a alaturat 100% si el si putem sa spunem ca avem o afacere de familie.
Tot in acest inceput am observant ca nu doar copiii au probleme digestive, ci si adultii si mai ales batranii, toata lumea incearca sa cumpere, dar nu stia de unde. Asa a aparut www.alimentespeciale.ro
Avem comenzi chiar si din Franta, Belgia, Germania, dar chiar si din SUA. Bineinteles, toate sunt de la romani plecati la munca si care cumpara pentru parintii lor sau copii lor lasati in grija bunicilor din tara.
Acum, aici, in Romania puteti gasi:
– Toti producatorii/ importatorii de produse pentru nutritie enterala prezenti in Romania;
– Majoritatea producatorilor certificati de produse fara gluten, fara lactoza sau fara zahar;
– Game complete si variate de produse sanatoase, dietetice, ecologice, diete, regimuri etc.

O comunitate pe Facebook , mare, activa, preocupata de ceea ce mananca pentru ca, asa cum stim “suntem ceea ce mancam”.

Ce ne propunem:
– sa devenim un “mall” de alimente sanatoase,
– Sa avem o gama extrem de variata de produse sanatoase pentru toti membrii familiei, atat cei cu afectiuni cat si ceilalti;
– sa ni se alature nu doar pacienti ci si medici specialisti;
– sa fim vizibili pentru a putea fi la indemana atunci cand apare nevoia
– sa facem si profit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>